La fiecare carte cumpărată primești automat 30% reducere pentru fiecare lumânare aleasă

Călătoria către sine. Memoriile unui psihiatru, Irvin D. Yalom

Călătoria către sine. Memoriile unui psihiatru, Irvin D. Yalom

Preț 39,90 lei Preț Nou

Dacă psihoterapia ne dă șansa unei ,,existențe examinate”, atunci volumul autobiografic - Călătoria către sine - al lui Yrvin D. Yalom ne oferă ceva în plus. Imaginea de cealaltă parte a oglinzii, parcursul psihoterapeutului, cu încercările, cu punctele de cotitură, iubirile și îndoielile, dar și momentele de ,,Evrika!”. Yalom se dezvăluie cititorului prin acest demers introspectiv curajos și profund umanist: psihiatrul, asemeni tuturor, traversează aceleași distanțe în drumul către sine.

,,Sunt un începător al vârstei de optzeci și cinci de ani. Uneori accept ideea că bătrânețea ar trebui să fie un timp de odihnă, liniște și reflectare împăcată. Totodată, știu că încă mai există sentimente turbulente din tinerețea mea care continuă să amenințe că vor ieși la suprafață imediat ce încetinesc ritmul. Am citat mai devreme cuvintele lui Dickens: „Întrucât, apropiindu-mă de-acum tot mai mult de sfârșit, mă deplasez într-un cerc tot mai aproape de început.“ Sunt cuvinte care mă bântuie. Simt tot mai mult forțele care mă trag înapoi spre începuturile mele.” Irvin D. Yalom

Irvin D. Yalom este profesor emerit de psihiatrie la Universitatea Stanford şi practică psihiatria în San Francisco şi Palo Alto. Împreună cu soţia sa, Marilyn, are patru copii şi şapte nepoţi. Locuieşte în Palo Alto, California.

Titlu: Călătoria către sine. Memoriile unui psihiatru

Titlu original: Becoming Myself, A Psychiatrist's Memoir 

Autor: Irvin D. Yalom

Număr de pagini: 416

Format: 13 X 20 cm

An apariție: 2017

 

Liquid error: Could not find asset snippets/hulkcode_common.liquid