Citește înainte de a comanda
Citește înainte de a comanda
Despre avertismente și măsuri de siguranță să tot vorbim! Am ales, însă, câteva aspecte, pe care trebuie să le ai în vedere, când aprinzi o lumânare.
Noi realizăm lumânările cu mare drag și bucurie și dorim ca tu să ai parte de o experiență frumoasă, la lumina și căldura lumânărilor noastre, așa încât
TE ROG:
Să supraveghezi, tot timpul, lumânarea câtă vreme aceasta arde. Niciodată să nu lași lumânarea aprinsă, când mergi la somn. Asigură-te că fitilul este complet stins.
Oricât de romantic, liniștitor și relaxant ar fi:
Niciodată să nu folosești lumânarea ca lumină de veghe , în timpul nopții.
Oricât de tentant ar fi să aprinzi lumânări, în timp ce faci o baie în cada ta plină cu spumă și bombe de baie frumos mirositoare, ai grijă să nu lași lumânarea aprinsă lângă obiecte inflamabile. De asemenea îți sugerez să aprinzi lumânările realizate de mine și nu mobila, biblioteca plină de cărți, draperiile sau perdelele pe care le-ai ales dintr-o multitudine de frumuseți!
Ardeți lumânările departe de obiectele inflamabile.
Lumânarea este un produs destinat adulților. Ei să-și pună imaginația la contribuție, NU copiii sau animalele curioase.
Ferește lumânarea aprinsă din calea copiilor sau animalelor.
Lumânarea necesită un tratament special din partea iubitorilor de lumânări. Ai grijă de ea, cum îți sugerez eu, și șansele ca lumânarea ta să ardă uniform sunt de 100%. În primul rând, la fiecare aprindere, trebuie să rupi fitilul carbonizat, cu vârful degetelor, astfel nu-i dai nicio șansă lumânării să scoată fum, să-i cadă fitilul într-o parte, sau să scoată o flacără mare care să ”danseze” cu mișcări haotice în aer, tine minte, nu deschidem noi Jocurile Olimpice!
Rupe fitilul la aprox. 5 mm, la fiecare aprindere.
Nu ține aprinsă o lumânare mai mult de 3 h( în cazul fitilului din lemn) și 4 h( în cazul fitilului din bumbac). Dar nici n-o aprinde și stinge din oră în oră, pentru că îi furi din puterea fitilului și riști ca acesta să nu mai facă față arderii straturilor multiple de ceară.
Ideal ar fi, să o stingi abia după ce s-a format o piscină de ceară lichidă, completă!( 3 maxim 4 h) Astfel, straturile de ceară vor arde uniform, fitilul nu va crea un tunel , precum minerul care a sapă în direcția greșită.
Nu ține aprinsă o lumânare mai mult de 3-4 ore.
Oricât de mult ți-ai dori să arzi toată lumânarea până la final, totuși renunță la ea, când mai rămâne ceară de.. să zicem 2 mm, adică puțin, puțin. Nouă nu ni s-a întâmplat, dar încearcă să nu pățești tu ,primul, vreo nefăcută, cum ar fi să se deterioreze fundul recipientului și flacăra deși micuță, să aibă totuși puterea să ardă suportul pe care ai pus lumânarea. Știu sună improbabil, dar dacă totuși vrei să faci astfel de experimente, fii cu ochii cât cepele pe lumânarea aprinsă!
Nu arde lumânarea până la final.
Deși lumânările noastre sunt turnate manual în recipiente rezistente, îți sugerez să le pui pe un suport special destinat lumânărilor, care este realizat dintr-un material rezistent, suficient de mare pentru a prinde orice urmă de ceară.
Folosește suporturi de lumânări speciale.
Ai grijă pe cel fel de suprafață așezi lumânare. Alege o suprafață stabilă.
Poziționează lumânarea aprinsă pe o suprafață stabilă.
Când vezi piscina de ceară completă, atunci e moment de bucurie, pentru că înseamnă că ai respectat întocmai instrucțiunile și lumânarea ta arde corect, nu uita ca la fiecare aprindere să cureți ceara lichidă de bucățelele de fitil ars, sau dacă o aprinzi după multă vreme, încearcă să cureți de praf sau alte murdării ce s-au depus pe lumânare.
Păstrează piscina de ceară curată.
Nu aprinde multe lumânări parfumate în același timp, sau dacă o faci, asigură-te ca ventilezi corespunzător camera. Chiar dacă ceara folosită este 100 % naturală, cererea pentru lumânările parfumate este mare, așa încât, o aromatizez cu diferite uleiuri parfumate special făcute pentru acest timp de ceară, uleiuri care nu sunt 100 % naturale ( uleiurile naturale nu au puterea să parfumeze ceara, așa cum o fac cele special create pentru lumânări), dar care respectă normele cu privire la siguranță și sănătate. Lumânările pe care noi le comercializăm au un adaos suficient, de 9% ulei parfumat și conform producătorilor de ceară și ulei acestea sunt plasate în categoria lumânărilor cu parfum puternic.
Aprinde lumânările, întotdeauna într-un spațiu bine ventilat.
Știm că apa nu face casă bună cu uleiul, dar îți spun eu, că apa nu e prietenă nici cu ceara, așa că dacă-ți vine să stingi o lumânare cu apă, ia aminte că ceara o să sară peste tot în jur!
Nu stinge niciodată o lumânare cu apă!