Lista blândă de lună nou. Septembrie
Dimineți care ciupesc ușor și frunze arămii care apar răzleț sunt semne clare că natura își schimbă înfățișarea. Septembrie este luna de tranziție către anotimpurile reci, dar pentru mine este și luna în care începe oficial un nou sezon de lumânărit. **Al zecelea!**
Nici nu-mi vine să cred.
Acum zece ani, stăteam în spatele calculatorului care avea să schimbe atât de multe lucruri în viața mea: *Cum ar fi dacă?*
Și iată-mă aici, după 10 ani, cu răspunsul la întrebarea de atunci devenit realitate: „Păi, hai să vedem cum ar fi dacă aș construi o mică afacere cu lumânări parfumate.”
Afacerea mea parfumată a avut suișurile și coborâșurile ei, așa cum îi șade bine oricărei afaceri mici conduse de un om cu veleități artistice, forțat să devină și antreprenor. Complicat, nu? :)
Dar, oricare mi-ar fi fost drumul până aici, când mă uit în urmă simt mai ales recunoștință. Este un sentiment pe care l-am dobândit în călătoria asta și pe care îl simt din ce în ce mai puternic cu fiecare an care trece.
Mă simt binecuvântată pentru că viața a fost și continuă să fie atât de bună cu mine.
Am intenționat să încep direct cu lista de septembrie pe care mi-o propun în fiecare lună și uite cum m-a izbit nostalgia în primele paragrafe. :)
Așa că, revenind la ideea pentru care ne-am adunat cu toții aici :), acestea sunt planurile mele blânde pentru septembrie. Lucruri simple pe care vreau să le fac fără grabă, să le savurez și să-mi amintesc că slow living nu înseamnă să fac mai puține lucruri cu orice preț, ci înseamnă să fiu mai prezentă în lucrurile pe care aleg să le fac.**
Poate găsești și tu ceva care să-ți placă în lista mea.
1. Decor de toamnă
Ador să decorez casa și curtea în funcție de sezon. Este una dintre activitățile care îmi aduc multă bucurie și sunt fericită că, an de an, mai adaug câte ceva la colecția mea de decor.
Îmi plac casele cu personalitate și sunt foarte departe de a fi o minimalistă. Știu, este puțin paradoxal să mă obosească dezordinea, dar să iubesc un decor bogat. Diferența, pentru mine, este între haos și abundența plăcută vizual.
Îmi place să văd texturi, culori, forme și obiecte care spun o poveste. Îmi place să schimb câteva colțuri ale casei și să simt că anotimpul a intrat și înăuntru.
Asta am făcut și anul acesta în câteva dintre colțurile casei de care deja mă bucur de câteva zile.
Și, bineînțeles, nu există decor perfect de toamnă fără lumânări parfumate. :)
2. Plimbări în natură
Nu este vreo surpriză pentru tine, sper!
Tocmai ce am intrat în lunile „BRIE”, septembrie fiind cea mai călduroasă dintre ele, așa că este un motiv în plus să ne bucurăm de natură înainte ca zilele reci să-și intre pe deplin în drepturi.
Plimbările prin pădurea din apropiere vor deveni din ce în ce mai dese. Vreau să mă întorc și pe dealurile din preajma locurilor în care am copilărit, pentru câteva sesiuni foto de toamnă pe care le am în plan de luni de zile. Aștept doar schimbarea culorilor. Deocamdată, verdele încă domină.
Am descoperit în timp cât de bine pot face chiar și 10 minute de plimbare într-o zi în care pare că totul se întâmplă pe fugă.
Slow living-ul pe care încerc să-l practic nu înseamnă pentru mine să fug ingnorând tot ce ține de viața aglomerată sau să transform fiecare zi într-o imagine perfectă de pe Pinterest. Înseamnă să învăț să-mi dau seama când totul devine prea mult și să am puterea să fac doi pași în spate.
Să respir.
Să mă uit din nou la toate cu puțină claritate, pentru că exact claritatea asta este prima care dispare într-o lume agitată.
Fie că este o plimbare prin parc, prin pădure, prin cartier sau până la piață, este fascinant cum lucrurile par să capete sens din nou după câteva minute de mers.
Este un exercițiu mental deloc ușor, dar care ne poate învăța să spunem ferm:
Stop. Hai să ne oprim puțin.
3. Timp delicios în bucătărie
Vara darnică a trecut, dar ne-a lăsat o varietate minunată de legume și, mai ales, de fructe.
Așa că este momentul perfect pentru a coace ardei capia și vinete pentru congelator sau pentru a ne delecta, la sfârșit de săptămână, cu plăcinte, brioșe și alte bunătăți.
Am câteva rețete în plan și voi dezvălui rezultatele lor în articolele viitoare.
Ador să petrec timp în bucătărie. Să gătesc, să gust și, mai ales, să împart din bunătățile pe care le prepar.
Toamna are un fel special de a mă face să mă simt bine în bucătărie. Temperaturile mari au scăzut, iar cuptorul nu mai pare o unealtă dificil de suportat, ci dimpotrivă, devine unul dintre electrocasnicele mele preferate.
Poate că și acesta este un mic exercițiu de slow living: să nu transformăm gătitul într-o altă sarcină de bifat, ci într-un timp în care ne bucurăm de proces.
Să frămânți ceva cu mâinile, să aștepți să crească, să miroasă toată casa a unt, scorțișoară sau vanilie și să mănânci ceva făcut de tine este un lux pe care uităm cât de des să-l apreciem.
4. Tranziția spre garderoba de toamnă 🧶
Septembrie este încă o lună călduroasă, așa cum spuneam, dar intensitatea căldurii scade de la o zi la alta.
Toamna își va intra cu adevărat în drepturi abia după echinocțiul de toamnă, așa că este momentul potrivit pentru o mică împrospătare a puloverelor și a celorlalte textile de sezon, cât încă razele soarelui le pot usca repede.
Am de gând să spăl toate puloverele și să le las să se împrospăteze la aer curat, în bătaia discretă a soarelui.
Rochițele, tricourile și celelalte haine potrivite sezonului cald vor fi, ușor-ușor, depozitate până în 2027.
Nu vreau să fac această tranziție într-o singură zi, cu toate cutiile scoase din dulap și cu senzația că trebuie să termin repede.
Vreau să o fac încet, câte puțin, în ritmul în care se schimbă și natura.
5. O casă mai liniștită
Septembrie este pentru mine și momentul unui mic reset.
Nu vreau o curățenie generală făcută în grabă, ci câteva lucruri mici care să facă lunile următoare mai ușoare.
Un sertar astăzi. Un raft mâine. Poate o comodă pe care am tot amânat să o organizez sau un colț al atelierului care are nevoie de puțină atenție.
Îmi place ideea de a pregăti casa pentru sezonul rece fără să simt că trebuie să o „termin”.
Un spațiu mai aerisit înseamnă, uneori, și o minte puțin mai liniștită.
Iar dacă tot vorbim despre slow living, cred că acesta este unul dintre lucrurile pe care le învăț cel mai greu: nu trebuie să facem totul astăzi.
6. Mai mult timp pentru citit
Toamna mă face întotdeauna să vreau să citesc mai mult.
O carte, o cană de ceva cald, o lumânare aprinsă și câteva zeci de minute în care nu fac nimic „productiv” sunt, poate, una dintre cele mai simple forme de odihnă.
În septembrie vreau să-mi fac mai mult loc pentru asta.
Fără obiectiv de lectură. Fără număr de pagini. Fără „trebuie să termin cartea până duminică”.
Doar să citesc.
Pentru că și timpul care nu produce nimic este timp bine petrecut.
Poate că lista mea de septembrie nu este wow. Nu are obiective mărețe, provocări imposibile sau promisiuni despre cum voi deveni, începând de luni, cea mai organizată versiune a mea.
Are doar lucruri care îmi plac.
Decor, plimbări, mâncare bună, haine moi de toamnă, o casă în care îmi place să stau și câteva pagini citite în liniște.
Și poate că exact asta îmi doresc de la această lună.
Să nu o umplu cu prea multe lucruri.
Să o las să fie.
Să observ frunzele care încep să-și schimbe culoarea, să simt diminețile mai reci, să aprind primele lumânări ale noului sezon și să mă bucur de toate lucrurile mici pe care, de multe ori, le trecem cu vederea.