Listă blândă de lună nouă Noiembrie

Listă blândă de lună nouă Noiembrie

Începe o nouă lună BRIE care vine la pachet cu zile mici, nopți lungi, nori, ploaie, vânt și frig. Nu stă în puterea niciunui om să schimbe capriciile vremii, dar putem încerca să ne adaptăm ei.

Pentru mine, luna noiembrie este, fără îndoială, cea mai aglomerată lună din an. Petrec mult timp în atelier, torn lumânări, împachetez colete, actualizez produse pe site, fac poze, scriu texte, mențin legătura cu clienții și prietenii mei pe rețelele sociale - cu alte cuvinte mă ocup de tot ceea ce ține de micul meu brand de lumânări. E perioada în care toate rotițele se învârt în același timp, iar energia se mută între creație, organizare și livrare.

Noiembrie e, într-un fel, examenul meu anual de echilibru: între viața personală și cea profesională, între haosul creativ și ordinea din lista cu sarcini pe care încerc să o păstrez cu sfințenie. Îmi adun toată disciplina, chiar și pe cea ascunsă prin colțurile minții mele creative, și o pun la lucru. Agenda devine busolă și GPS iar bifele un ritual zilnic.

Și totuși, chiar și în ritmul ăsta intens, încerc să-mi păstrez promisiunea de a învăța să trăiesc totul în ritm lent - slow living,  am nevoie de clipe care să-mi aducă liniște și să mă reechilibreze pe interior: lumânări, ceai, o carte bună, conversații plăcute, plimbări, etc. 

Ca în fiecare an, din 2016, luna noiembrie vine pentru mine și cu o tradiție parfumată: campania de Black Friday. E perioada în care ofer cele mai mari reduceri din an — atât cât îmi permit, cu grijă, pentru ca atelierul meu să meargă mai departe.

Anul acesta, am reorganizat colecțiile și am ajustat prețurile, tocmai ca să păstrez echilibrul între munca din atelier și bucuria celor care aleg lumânările mele. Reducerile vor deveni tot mai rare, pentru că și costurile de producție cresc, însă tradiția din noiembrie rămâne.

Pentru că selecția de lumânări este din ce în ce mai bogată (și încă lucrez să o așez mai ordonat pe site), am hotărât să împart bucuria în două (3) etape:

I. Black Friday Românesc Joi ora 20:00, 6 Noiembrie până duminică la miezul nopții, 9 Noiembrie

II. Lansare Colecție de iarnă, 18 Noiembrie

III. Black Friday American 28-30 Noiembrie

Noiembrie este o lună specială pentru că Darshop împlinește 9 ani. Nouă ani de căutări, de parfumuri, de povești turnate în ceară și de testare continuă. Despre tot ce au însemnat acești ani voi povesti mai mult în Pagini de Jurnal, la finalul lunii, dar până atunci vreau să inaugurez primul articol din seria Listă blândă de lună nouă, o serie în care îmi propun un plan de acțiune general pentru fiecare lună, pentru că slow living nu inseamnă lipsa de acțiune și activități, ci bucuria de a face lucrurile pe îndelete fără presiune. 

Sunt curioasă tu cu ce gânduri pornești în noua lună?

1. Pregătire pentru lunile cu adevărat friguroase

Dacă până acum toamna mi-a mai scos câte o haină groasă din dulap, de acum încolo, cel mai probabil voi asorta haina cu fesul preferat sau un fular mai gros, un pulover cu fibra deasă și șosetele alea călduroase.

Sezonul supelor cremoase și calzi e aici, așa că intenționez să gătesc mai mult. Am câteva rețete pe care le fac când vremea de afară mă îndeamnă să stau mai mult la căldurică acasă. Supa cremă cu dovleac și ardei capia copt cu condimente și smântână e prima pe listă.

2. Haine noi pentru vreme rece 

Garderoba mea s-a micșorat considerabil o dată cu corpul meu, ieei! Așadar cumpărăturile de pulovere, cardigane, articole de bază confortabile, haine de casă pufoase sunt un must-have al acestei luni. Deși nu sunt adepta cumpărăturilor excesive de haine, bineînțeles că și pe mine mă bucură ceva nou de îmbrăcat, iar acum că trec printr-o perioadă de tranziție spre noul corp (nu am terminat călătoria de slăbire încă) e un moment potrivit să adaug noutăți în garderoba mea.

Se vorbește mult despre cât de bine arată hainele de brand pe tine în defavoarea celor accesibile la preț, ce culori a zis nu știu ce designer că se poată și ce trenduri e musai să urmezi. Poate fi copleșitor, mai ales azi, în era rețelelor sociale când moda este în continuare industria cu un impact imens asupra consumatorilor. Am ajuns să cred că moderația e o formă de pace cu tine, iar când vine vorba de modă, m-am așezat într-o paletă neutră de culori calde, care parcă domolește toată agitația din jur. Bejul, maroul, nuanțele de crem și de cafea cu lapte sunt locul meu de confort, și simt că o să rămân aici multă vreme.

3. Plimbări în natură-must have-ul lunii

Norocul meu e că trăiesc aproape de pădure. Faptul că pot ajunge oricând acolo, chiar și pentru o plimbare scurtă, mă ajută enorm. Creativitatea e minunată, dar are și un preț, te inundă cu idei și uneori simți că nu mai știi de unde să începi. Pentru mine, în astfel de momente, o scurtă plimbare prin pădure e remediul absolut pentru că eu cred că a trăi lent, slow living, înseamnă să-ți dai voie să privești frunzele, să auzi foșnetul lor sub tălpi, să simți aerul rece pe față, să miroși lemnul umed și pământul reavăn.

Îmi propun ca în luna noiembrie când încă frunzele împodobesc crengile să ies la o ședință foto, pentru că fiecare pasiune trebuie hrănită, iar fotografia este o pasiune demult descoperită.

Ador să fotografiez, așa că voi merge în prima parte a lunii să capturez câteva imagini de toamnă.

Bineînțeles că poți înlocui activitatea și în loc de sesiunea de fotografiat poți doar să te plimbi și probabil că voi face și asta.

4. Organizarea decorului de Crăciun

Dacă decorul de toamnă a intrat recent în viața mea, ei bine cel de Crăciun are șate vechi în cutiile de depozitare. Fiecare an vine cu colecții noi, magazinele se întrec în a te ademeni cu decorațiunile lor care mai de care. E greu, știu, suntem în aceeași situație! Dar eu am o soluție.

Voi aloca câteva ore din luna noiembrie să verific și să fac inventarul decorațiunilor pe care le am deja pentru a păstra conștient imaginea decorului existent, tocmai pentru cumpăra mai puțin sau deloc... J Ok, hai să nu încep să mă mint singură, sigur că voi mai cumpăra mai ales că am ales deja o nouă tematică pentru pomii de Crăciun de anul ăsta și pare că nu am suficiente decorațiuni.

Dar cred că este important să fac/em o evaluare a decorului deja existent.

5. Decorează de Crăciun, dacă asta simți să faci

Anul acesta, parcă mai devreme decât în toții anii am cumpărat decor de toamnă și Halloween la final de iulie. Ori asta e o practică pe care eu nu am observat-o până acum, ori ceva s-a întâmplat cu calendarul magazinelor și au interpretat ”Christmas in July„ ad literam.

Există, totuși, o presiune subtilă, venită fix din vitrinele magazinelor care creează acest FOMO- fear of missing out- adică frica de pierde ceva, de a rata o colecție de senzon, de exemplu.

Dar adevărul e simplu: dacă tu simți nevoia să împodobești bradul pe 10 noiembrie, fă-o fără ezitare. E casa ta, bucuria ta, momentul tău, iar dacă decizia asta devine brusc problema cuiva, te rog, nu te tulbura, nu ai greșit nimic!

Îți spun și ce voi face eu, probabil voi începe decorul de Crăciun în jurul de 25 noiembrie (poate să fie chiar și 20) și asta pentru că această perioadă mă prinde mereu în vârtejul comenzilor așa că vreau să mă bucur de activitatea decorării de sărbători în ritm lent, în fiecare zi câte puțin. E o bucurie pe care am găsit cum să o prelungesc și sunt fericită așa.

Am un clip pe You Tube despre cum am strâns brandul în martie. Upsi! dar asta e altă poveste.

6. Sărbătorim Andreii și Andreele de Sf. Andrei

Finalul lunii vine cu o sărbătoare importantă pentru noi românii, este vorba de Sf. Andrei care este considerat ocrotitorul României, de aceea probabil foarte multi români poartă acest nume. Agenda mea telefonică este plină de rude și prieteni cu acest nume și e un prilej excelent de a vorbi cu fiecare în parte.

De asemenea îmi place foarte mult și latura mistică a acestei sărbători, pe vremuri oamenii obișnuiau să-și ungă ușile cu usturoi pentru a îndepărta duhurile rele, fetele îți puneau busuioc sub pernă pentru a-și visa ursitul, iar singura tradiție pe care o urmez an de an este aceea de a planta grâu, iar la Revelion voi decora masa cu grâul crescut, asta dacă reușesc să pitesc ghivecele de pisici.

Tradițional, grâul este simbol de speranță și rod pentru anul viitor, însă nu pun presiunea asta pe bietul grâu, mă voi bucura doar de crșterea și îngrijirea lui și la final îl voi oferi pisicilor.


7. Nu Neglija momentele care-și aduc bucurie.

Lectura este o constantă care-mi echilibrează toată avalanșa de gânduri de peste zi care încep să îmi bântuie liniștea spre seară, astfel că de cele mai multe ori prefer să termin ziua, înainte de somn, cu cartea pe care o citesc.

Luna asta îmi propun să mă întorc la obiceiul din vară, acela de a începe ziua la cafea cu câteva pagini de lectură.

Bineînțeles că nu toate serile sau diminețile vor arăta așa, probabil că scrolatul va câștiga în câteva rânduri, dar câtă vreme se menține un echilibru eu sunt mulțumită.

Luna asta vreau să citesc mai multe cărți scurte, povești relaxante sau intense, aștept finalul lunii să vedem câte reușesc să parcurg într-o lună atât de aglomerată ca aceasta.

Să ne fie o lună bună, tuturor!

Roxana D.

Înapoi la blog

Scrieți un comentariu

Rețineți: comentariile trebuie să fie aprobate înainte de publicare.