Listă blândă de lună nouă, Iulie.
Lista blândă de intenții pentru iulie: slow living, vară, inspirație și momente simple
Oficial, am pășit în a doua jumătate a anului, iar dacă ești ca mine, probabil ai senzația că primele șase luni au trecut într-o clipă. Tocmai de aceea cred că este atât de important să învățăm, din când în când, să încetinim ritmul. Să ne oferim răgazul de a observa momentele frumoase în timp ce se întâmplă, nu doar după ce au devenit amintiri.
La fel de important este să ne rezervăm timp pentru reflecție. Să privim în urmă cu blândețe, să vedem ce am învățat, ce ne-a adus bucurie, ce vrem să lăsăm în urmă și ce ne dorim să cultivăm mai departe. Apoi, cu aceeași liniște, să ne așezăm intențiile pentru lunile care urmează.
Viața își urmează cursul fără să ne întrebe dacă suntem pregătiți. Timpul nu încetinește și nu așteaptă pe nimeni. Însă noi, oamenii, avem un dar prețios: capacitatea de a ne opri pentru o clipă, de a privi înăuntrul nostru și de a alege, din nou și din nou, direcția în care vrem să mergem.
Acestea fiind spuse, iată lista mea blândă de intenții pentru luna iulie.
1. Petrec cât mai mult timp în natură
Chiar dacă imperceptibil, zilele încep să scadă după Solstițiul de vară, totuși ziua este suficient de lungă cât să-mi permită să petrec timp în natură, iar plimbările la marginea pădurii în căutarea licuricilor au început deja. Acum este perioada lor, până la mijloc de Iulie și aceste gâze mici și luminoase mă bucură nespus.
Ador să admir culorile lanurilor de pe autostradă, galbenul aprins al rapiței este acum înlocuit de verdele aprins al grâului.
Plimbările lungi, seara după apus, sunt balsam pentru suflet, mai ales după o zi caniculară de Iulie Cuptor.
2. În cautarea nuanțelor de mov
În ultimii ani, am observat tot mai multe locuri create special pentru a oferi experiențe, nu doar obiective de vizitat. Tocmai de aceea m-am bucurat să descopăr că și în Pitești există un lan de lavandă deschis vizitatorilor.

Să petrec câteva clipe în mijlocul unui câmp mov, înconjurată de parfumul lavandei și de albinuțe harnice, preocupate exclusiv să adune polen, este una dintre micile bucurii ale verii. Am trăit această experiență și anul trecut, iar anul acesta vreau să o repet fără ezitare.

Iar dacă, la fel ca mine, îți place să fotografiezi astfel de momente, îți recomand să mergi în jurul orei 18:00, în timpul golden hour. Lumina caldă a apusului îmblânzește umbrele, pune în valoare nuanțele de mov și face ca fotografiile să pară aproape ireale, fără prea mult efort la editare.
3. Decor de vară prin casă și grădină
Chiar dacă este mică, mă consider binecuvântată că avem o grădină acasă. În această perioadă a anului este plină de viață și de culoare: de la verdele intens al grădinii de legume și al tuilor până la florile din ghivece, care par să înflorească una după alta, într-un ritm suprinzător.
Natura face aproape toată munca atunci când vine vorba de decorul de vară. Tot ce trebuie să fac este să îi las frumusețea să se vadă și să așez lucrurile astfel încât fiecare colț să spună o poveste.
Și în interior este la fel de simplu. Aproape în fiecare duminică plec din piață cu un buchet generos de flori, pe care apoi îl împart în mai multe vaze răspândite prin casă. Îmi place mult acest mic ritual, pentru că aceeași mână de flori reușește să aducă prospețime în fiecare cameră și îmi amintește, de fiecare dată când trec pe lângă ele, să mă bucur de frumusețea cu care vara ne încântă pe toți.

4. Vacanță, întâlniri cu prietenii și evenimente importante.
Vara aceasta nu vom avea o vacanță lungă, pentru că alte lucruri au fost prioritare pentru noi. Ne este dor să petrecem zile întregi în apele azurii ale Greciei? Bineînțeles. Dar ne-am făcut o promisiune: în vara lui 2027 vom pleca puțin zece nopți. Iar gândul acesta este suficient cât să ne facă să zâmbim și să așteptăm cu răbdare.
Ceea ce nu înseamnă că luna iulie va fi lipsită de aventuri. Începem cu o mică escapadă într-un oraș european pe care îl vom descoperi pentru prima dată. Sunt convinsă că mă voi întoarce cu multe fotografii, impresii și recomandări, pe care abia aștept să le împărtășesc atât aici, pe blog, cât și într-un viitor videoclip.
Avem deja în calendar două weekenduri dedicate întâlnirilor cu prietenii: grătare în grădină, râsete până târziu în noapte și binecunoscuta „piscină la furtun”, ca să nu mai spun de pistoalele încărcate cu apă care nu lipsesc de la niciun eveniment de vară din curtea noastră.
Iar spre finalul lunii ne așteaptă un eveniment pe care îl aștept cu nerăbdare: o nuntă pe care am transformat-o și într-un mini city break în Sinaia. Sunt convinsă că va fi o experiență aparte, mai ales datorită locației în care se va desfășura, și sunt sigură că voi avea multe de povestit după aceea.
Se anunță o lună plină de momente frumoase, oameni dragi și amintiri pe care sunt sigură că le vom păstra mult timp de acum înainte.
5. Gătesc și pregătesc cocktailuri non-alcoolice
Cum luna aceasta va fi plină de întâlniri în curte și seri petrecute alături de oameni dragi, mi-am propus să mă joc puțin și în bucătărie. Vreau să coc pandișpanuri pufoase cu fructe de sezon, să pregătesc înghețată de casă și să creez cinci rețete de cocktailuri răcoritoare, fără alcool, perfecte pentru zilele toride de vară.

Bineînțeles, toate vor fi documentate pas cu pas, pentru că amintirile mele din viitor contează. Îmi place să mă întorc peste ani la fotografii și filmări și să retrăiesc nu doar ceea ce am făcut, ci și atmosfera acelor zile.
Mai presus de toate, îmi doresc ca fiecare persoană care ne trece pragul să se simtă binevenită. Sper să îi surprind cu ceva bun, pregătit cu drag, și să plece acasă cu zâmbetul pe buze. Uneori, ospitalitatea nu se rezumă la lucruri spectaculoase, ci constă în atenția pe care o oferi detaliilor și mai ales oamenilor.
6. Nu uit de hobbyurile mele. Citesc, Pictez, Lumânăresc.
Să torni lumânări în luna lui Cuptor e aproape un exercițiu de voință, este ca și cum ai ieși în mijlocul viscolului îmbrăcat în bikini. Și totuși, planificarea colecțiilor pentru toamnă este în plină desfășurare. Sunt multe detalii de organizat, evenimente de pregătit și furnizori de contactat, dar totul se întâmplă cu pasiune și cu acel drag care mă însoțește încă din 2016.
Contextul economic actual își spune uneori cuvântul, dar nu îmi taie din visuri. Îmi doresc în continuare să merg mai departe cu micul meu business, în ritmul lui firesc.
itualul meu de lectură, care începe dimineața devreme, în jur de ora 6 și durează aproximativ o oră, uneori o oră și jumătate, m-a ajutat să citesc mult în iunie. Rămâne de văzut cum voi reuși să îl păstrez și în iulie, cu atâtea evenimente deja planificate. Am însă cel puțin trei cărți pe care mi le-am propus cu hotărâre:
Cine nu e gata, Søren Sveistrup
Prietenii mei, Fredrik Backman
Trenul de la miezul nopții, Matt Haig
Mi-am promis de luni de zile că voi reveni și la pictură și chiar mi-am cumpărat o pânză nouă. Deși nu am o pregătire formală în desen, îmi place libertatea de a mă juca cu culorile, cu umbrele și cu formele. Fiecare lucrare devine unică și irepetabilă, cu excepția celor care ajung (sper) ulterior în print.
Este un vis mai vechi să pot integra pe site o secțiune dedicată acestor tablouri. Nu știu încă în ce formă se va întâmpla și nici când, dar îmi place ideea de a lăsa lucrurile să evolueze natural, fără presiune. Poate că anii următori vor aduce mai mult în direcția aceasta. Până atunci, aleg să continui în ritmul meu, liniștit și firesc.
În încheiere vreau să îți mai las un gând:
Nu uita că frumosul poate fi găsit atâta timp cât alegi să-l cauți. Că este în regulă să încetinești și să te întrebi, din când în când, ce ți-ar aduce cu adevărat bucurie. Nu lucruri îndepărtate sau imposibil de atins, ci lucruri simple, reale, care sunt deja în jurul tău. Doar că uneori avem nevoie să le vedem din nou.
Caută-le. Observă-le. Bucură-te de ele. Oferă-ți timp și nu te grăbi să alergi după lucruri care nu îți aparțin cu adevărat.
Cu inima plină de soare și intenții blânde, las luna iulie să se desfășoare exact așa cum are nevoie să fie trăită — de mine, de tine și de noi toți, fiecare în ritmul lui, Roxana D.